CONVERTOR UIF-FIF

Executat îngrijit, varianta constructivă descrisă în fig. 1 asigură recepția de calitate a unui canal de televiziune din benzile IV și V transpus prin conversie în banda I. Modul de funcționare este clasic. Astfel, etajul ce conține tranzistorul T1 de tip PNP cu zgomot mic realizează funcția de preamplificator în UIF, având la intrarea sa filtrul format din componentele C1, C2, L1, de tip „taie jos” cu pragul de tranziție situat în jurul valorii de 460 MHz. Configurația de conectare în clasa C a lui T1 și în montaj cu „bază comună” asigură stabilitatea la frecvențe mari și randament superior amplificatoarelor în clasă B sau AB. Sarcina acestui tranzistor este formată din L2, C3, Ra și C4. Inductanța L2 este formată dintr-o linie fizică cu lungimea de 30 mm pentru canalele 21…35 și de 25 mm pentru canalele mai mari de 30. Ea poate fi confecționată din însuși terminalul condensatorului C3. Acordul „fin” al acestui circuit oscilant se poate obține prin montarea selectivă a uneia din cele două valori ale condensatorului C3 înscrise pe schemă. Ra, de amortizare, este menită să asigure lărgimea de bandă pentru filtrul format de L2, C3. Cuplarea capacitivă prin C4 permite injecția semnalului din oscilatorul local direct în baza lui T3, cu rol de mixer – amplificator după o configurație colector – comun. Colectorul acestuia este legat la masă prin intermediul bobinei L3 care împreună cu C5, L4, C6, C7 formează un filtru selectiv pe canalul în care se face conversia.

Aceeași configurație de conectare cu T1 din punct de vedere al frecvenței înalte o are T2, căruia i s-a atribuit funcția de oscilator local de tip Colpitts. În cadrul său, bobina Lo, realizată din Cu-Ag ⌀ 0,6 mm bobinată „pe aer” cu diametrul de 4 mm și pas de 1 mm, conține 2,5 spire. Decuplarea bazei lui T2 se face cu C15 cât mai aproape de acesta. Prin modificarea valorii lui C10 s-a urmărit acoperirea întregului domeniu UIF fără a deforma prea mult pe Lo. Datele filtrului de ieșire, dimensionat în cazul de față pentru canalul 2, sunt următoarele: L3 = 4,5 spire Cu-Em ⌀ 0,5 / ⌀ 3 mm, L4 = 5,5 spire cu aceeași sârmă, ambele bobinate „pe aer”, C5 = 150 pF, iar C6 = 100 pF. L3 și L4 se poziționează coaxial în vederea cuplării, modificându-se convenabil distanța dintre ele în vederea cuplajului optim. Prin modificarea corespunzătoare a capacităților și inductanțelor filtrului de ieșire se poate obține conversia în orice canal din banda I. Bobina de șoc Ls conține 25 spire din Cu-Em ⌀ 0,2…0,3 mm pe miez de ferită având diametrul de 1…3 mm, bobinajul făcându-se spiră lângă spiră. Ca particularitate a schemei se observă simplificarea circuitului de polarizare a elementelor active, reducându-se în acest mod zgomotul suplimentar introdus de elementele rezistive, dimensiunea generală și chiar prețul de cost.

Execuția fizică a montajului nu ridică probleme deosebite, adresându-se constructorilor amatori cu o oarecare practică în domeniul UIF. Se recomandă totuși folosirea unei incinte ecranate din tablă, dimensionată în funcție de gabaritul pieselor și geometria distribuției conexiunilor. Distanța dintre T2, L3, L4 și T2, Lo nu trebuie să fie mai mică de 20 mm. Tranzistorul T1, în capsulă TO-72 metalică, se cositorește rigid de peretele despărțitor (cu rol de ecranare) în imediata apropiere a găurii de trecere a colectorului spre L2, iar terminalul masei se taie. Realizarea decuplărilor în înaltă frecvență cu ajutorul pastilelor – condensator special construite (condensatoare fără terminale) concurează în mod pozitiv la rigiditatea în ansamblu a convertorului, evitarea cuplajelor parazite și implicit la fiabilitatea căutată. Existența filtrelor de ieșire cu cele două bobine cuplate magnetic asigură, prin factorul ridicat de calitate, rejecția semnalelor perturbatoare și a armonicilor adiacente, asigurând și o bună separare față de canalele învecinate. Câștigul per ansamblu al convertorului se situează în jurul valorii de minimum 10 dB în banda V și minimum 15 dB în banda IV, crescând în sensul canalelor inferioare. Zgomotul redus al întregului montaj îl recomandă recepției T.V.C. cu precădere acolo unde lungimea fiderului poate constitui un impediment datorită pierderilor în UIF. Acordul pe canalul dorit se obține prin modificarea în limite restrânse a pasului bobinei din oscilatorul local. Componentele folosite nu sunt critice, putând fi utilizate elemente recuperate. Rezistențele pot fi cu peliculă metalică pentru cei mai exigenți, cu valori ale puterii disipate de 0,125 sau 0,25 W și lungimea terminalelor mai mică de 8 mm de fiecare parte. Consumul montajului este foarte mic, situându-se în jurul valorii de 2,5 mA. Pentru îmbunătățirea raportului semnal/zgomot, convertorul se montează în imediata apropiere a vibratorului antenei sau cât mai aproape de acesta. Posibilitatea telealimentării este dată ca variantă constructivă în detaliul din fig. 2. Prin schema prezentată s-a urmărit realizarea unei construcții simple și cât mai ușor de reprodus în condiții de amator, cu reglaje facile ce pot fi efectuate „pe imagine” și cu rezultate eficiente.

Lista componentelor utilizate pentru convertor:
R1=1K, R2=15K, R3=18K, R4=5K6, R5=4K7, R6=10K, R7=75…150 Ohmi, Ra=470 Ohmi;
C1=2p7, C2=3p3=C9, C3=3p3 (2p7), C4=2p7, C5=150 pF, C6=100 pF, C7=27 pF, C8=1p5, C10=5p6…2p7, C11, 13, 14, 15=1 nF, C16=1…4nF;
T1=BF 272 AE, T2=BFX89, 2N918, BF200, T3=BF199, BFX89, 2N918.

Acest circuit are rolul de a recepționa un canal TV din benzile de frecvență foarte înaltă (UIF / UHF, Canalele 21–69, folosite des în epocă pentru posturi transmise terestru sau prin cablu) și de a-l transpune prin conversie de frecvență într-un canal mult mai jos din Banda I (FIF / VHF, în cazul de față Canalul 2 TV, ~59 MHz). Acest procedeu permitea televizoarelor vechi, care nu aveau selector de canale UHF, să prindă posturi moderne.