După cum s-a arătat în articolele precedente, în polarizare directă dioda Zener se comportă ca o joncțiune semiconducătoare obișnuită, deci poate fi verificată prin metodele cunoscute de la diode (vezi numerele 7 și 8/1979 ale revistei noastre).
În polarizare inversă, dioda Zener începe să conducă semnificativ abia atunci când tensiunea aplicată joncțiunii se apropie de valoarea de referință Uz, valoare ce poate fi cuprinsă între 3 și 200 V, în funcție de tipul diodei. Prin urmare, pentru a verifica o diodă stabilizatoare în polarizare inversă este necesară o sursă de tensiune continuă (de preferință reglabilă) a cărei valoare să fie mai mare decât tensiunea nominală de referință Uz. Dioda se leagă în serie cu sursa, prin intermediul unei rezistențe de limitare a curentului. În paralel cu dioda se conectează un voltmetru de tensiune continuă, pus pe un domeniu adecvat de măsurare.
În fig. 12 este sugerat un montaj practic pentru verificarea diodelor Zener cu tensiunea de referință mai mică de 24 V. Deoarece constructorii începători nu dispun, în general, de surse reglabile în intervalul 0–30 V, s-a indicat legarea în serie a trei baterii miniatură de 9 V, care permit obținerea tensiunilor fixe de 9 V, 18 V și 27 V, prin mutarea contactului mobil K. Verificarea se începe de la tensiunea mai mică, de 9 V, cu voltmetrul pe o scală de 10–12 V. Sunt posibile următoarele situații:
a) Voltmetrul indică o tensionare de 0,5–0,8 V, care nu se modifică exprimat prin trecerea comutatorului K pe poziția următoare de 18 V. Dioda a fost conectată „pe dos”, indicația instrumentului corespunzând tensiunii directe pe joncțiune. Se inversează dioda și se reia măsurătoarea.
b) Voltmetrul indică o tensiune oarecare între 3 V și 8–8,5 V, valoare ce reprezintă tensiunea nominală de referință Uz a diodei. Pentru a ne convinge de acest lucru, trecem comutatorul pe 18 V, urmărind indicația acului, care trebuie să devieze foarte puțin de la poziția inițială.
c) Indicația voltmetrului în apropierea valorii de 9 V nu este concludentă. Este posibil ca dioda să aibă tocmai această tensiune de referință, dar este mult mai probabil ca instrumentul să indice, de fapt, tensiunea bateriei (minus căderea foarte mică pe rezistența serie de 1 kOhm), dioda fiind blocată (Uz > U). Se trece voltmetrul pe o scală de 25–30 V, apoi se comută K pe 18 V și se reia măsurătoarea. Dacă indicația acului este acum între 8,5–9 V și 16–17 V, aceasta corespunde tensiunii de referință Uz. O citire în jurul valorii de 18 V este din nou neconcludentă, fiind necesară comutarea lui K pe 27 V.
În cazul unei diode străpunse, voltmetrul indică în permanență zero, iar pentru o diodă întreruptă, indicația instrumentului corespunde tensiunii U aplicate (minus căderea pe rezistența serie R, de obicei neglijabilă în comparație cu rezistența internă a voltmetrului).
