AMPLIFICATOR FIF-DX

Experimentând diverse construcții de amplificatoare de antenă, atât de bandă largă cât și de bandă îngustă, am constatat următoarele aspecte calitative, legate de performanțele acestora:

Ținând cont de toate aceste considerente, am realizat amplificatorul a cărui schemă electrică este prezentată în figura 1. Acesta îmbină avantajele celor două tipuri de amplificatoare prezentate mai sus — de bandă largă și de canal. Prin manevrarea potențiometrilor de acord, se pot acoperi trei canale T.V., iar banda de trecere este, de asemenea, comandată electronic. Precizia ridicată obținută prin acord electronic permite înlăturarea perturbațiilor supărătoare.

Amplificatorul din figura 1 poate lucra pe trei canale adiacente OIRT sau pe benzile de FM-UUS (vezi tabelul).

Frecvențele de acord ale circuitelor oscilante acordate se stabilesc din P1, P3 și P5. Potențiometrele P2 și P4 modifică tensiunile de comandă ale diodelor D1 și D5. Aceasta determină variația capacității lor interne. Ca rezultat, se obține o bandă de trecere reglabilă, curba de selectivitate putând fi modificată după necesități.

Când cursoarele potențiometrelor P2 și P5 sunt puse la masă, amplificarea este minimă, dar în schimb banda de trecere este maximă. R1 și R5 preîntâmpină apariția autooscilațiilor. Valoarea lor exactă se determină prin tatonări. Ea trebuie să fie suficient de mică pentru a înlătura tendințele de autooscilație, dar suficient de mare pentru a nu reduce prea mult factorul de amplificare al montajului. Se pot folosi valori între 3…20 kΩ.

În banda III, dacă amplificatorul lucrează suficient de stabil, R1 și R5 pot fi eventual suprimate din montaj. Data bobinelor L1…L5, pentru fiecare bandă de recepție (amplificare) în parte, sunt trecute în tabel.

Intrarea și ieșirea se fac pe cablu coaxial de 75 Ω. Nu se va folosi sub nicio formă cablu simetric de 300 Ω, nicăieri în întreg lanțul de recepție.

Fizic, amplificatorul se execută în montaj „în aer”, într-o cutie din tablă de fier cositorită, de 1 mm grosime, compartimentată. Orientativ, dimensiunile pot fi (vezi fig. 2): lățime 35 mm, lungime totală 110 mm, înălțime 20 mm. În acest caz, lungimile compartimentelor vor fi: 1 — 15 mm; 2 — 30 mm; 3 — 45 mm; 4 — 20 mm.

Cutia se confecționează prin lipirea pereților exteriori și interiori cu cositor pe o placă de bază cu dimensiunile de 55×130 mm. Toate îmbinările se cositoresc pe întreaga lor lungime. În prealabil, trebuie practicate orificiile în care se montează trecerile de sticlă (A–D) și cele ceramice de 1 nF (E–M).

Tot din figura 2 se poate observa modul de conectare a cablului de 75 Ω la intrarea, respectiv ieșirea din amplificator. Cablul se introduce în cutie printr-un orificiu practicat special în pereții metalici de la capete. Se cositorește atât imediat lângă orificiu, cât și în 2 puncte, lângă borna de intrare (ieșire).

Bobinele L1 și L2 se amplasează coaxial, lipite una de capătul celeilalte, cu spirele strânse (vezi fig. 2); la fel și L4–L5.

Legătura între amplificator (fig. 1-A) și alimentator (B) se realizează printr-un cordon de 11 conductoare torse, flexibile, izolate în material plastic, de lungime convenabilă, prevăzut cu o pereche de mufe, cu numărul respectiv de contacte. Alimentatorul se montează pe un suport de cablaj imprimat. Transformatorul TR trebuie să debiteze 19 V / 200 mA.

Pentru P1…5 se folosesc potențiometrii utilizați în construcția tasterelor programatoare T.V. Pentru banda III, bobinele L1 și L5 se suprimă, iar intrarea și ieșirea se conectează la o priză a bobinelor L2, respectiv L4, luată la spira 1 de la masă (fig. 3a, b). Tot în banda III, pentru D1 și D3 se folosesc diode varicap (BB125).

C1, C7, C10, C15 sunt de tipul disc fără terminale, lipite direct de peretele metalic.

Se recomandă ca amplificatorul să fie montat în interiorul clădirii în care se află receptorul și la minimum 5 m de antenă, pentru evitarea autooscilațiilor prin cuplaje parazite cu aceasta, dar totuși nu prea departe de antenă, pentru minimizarea pierderilor pe cablu.

Am folosit în montaj două tranzistoare de tip BF509; se poate folosi orice tip de tranzistor bipolar amplificator FIF (BFX89, BFY90 etc.). Pentru tranzistoare NPN se inversează sensul alimentării, deci și polaritatea tuturor diodelor și a condensatoarelor electrolitice.

Semireglabilii S1 și S2 fixează regimul static de lucru al tranzistoarelor. După reglarea lor în poziția optimă (amplificare bună și zgomot minim) se vor bloca cu vopsea. După ultimele reglaje, amplificatorul se închide cu un capac metalic, lipit cu cositor pe fiecare latură (minimum 4 puncte).

Se alimentează montajul, cu intrarea și ieșirea conectate. Semireglabilii S1, S2 vor avea, în acest timp, cursorul la +9 V. Se reglează S1, S2 până când tensiunea pe R10, R11 este de 1,2 V. Se aduc P2, P4 către masă. Se reglează P1, P3, P5 până se recepționează un semnal pe televizor (sau radio FM), manevrând în același timp butonul de acord al receptorului.

Dacă apar autooscilații, se micșorează valorile pentru R1 și R5. Dacă amplificatorul lucrează stabil, se poate încerca mărirea valorilor pentru R2 și R5, ceea ce aduce un plus de amplificare. Se mai fac unele retușuri la reglajele semireglabilelor S1, S2 până când amplificatorul funcționează optim.

Cu ajutorul acestui montaj se îmbunătățește substanțial recepția semnalelor slabe. Pentru T.V.-DX în benzile I–II, recomand folosirea antenelor QUAD cu 2–3 elemente, orientate către V sau S-V, ori către stația de care trebuie recepționată.

Pentru banda III recomand antenele QUAGI, orientate (eventual rotative). Antenele QUAD și QUAGI au sensibilitate crescută pentru semnale cu polarizare modificată.

Se pot obține astfel de recepții DX la peste 200–1000 km, mai ales în perioada aprilie–octombrie, cât și în luna ianuarie.

Tranzistorul original BF509 este de tip PNP de înaltă frecvență. BFY90 este un clasic NPN.