Cu acest radioreceptor se pot asculta programele radiodifuzate din gama undelor medii. Bobina L va avea 90 de spire din CuEm cu diametrul cuprins între 0,1 mm și 0,3 mm, cu priză la spira 7 de la masă. Bobinajul va avea lungimea de 40 mm. Miezul bobinei este un baston de ferită lung de 10-12 cm. Dioda poate fi de orice tip (EFD 108).
Etajul de ieșire este format dintr-o pereche de tranzistoare complementare conectate în clasă B, acest etaj fiind cuplat cu un difuzor de 15 Ω. Capacitatea condensatorului variabil este de 45 ÷ 450 pF.
Bobina se fixează pe baston aproape de unul din capete. Se încearcă recepționarea unui post de radio și, când a fost recepționat, se deplasează bobina până când audiția devine mai pronunțată.
Tot pentru o amplificare mai mare se manevrează și potențiometrul de 10 kΩ.
Alimentarea se face de la două baterii de 4,5 V legate în serie sau de la un mic stabilizator de 9 V.
Explicație de funcționare
Textul descrie arhitectura unui radioreceptor clasic cu amplificare directă (fără schimbare de frecvență), destinat recepției posturilor de radio în banda undelor medii (AM/MW).
- Circuitul de acord (Antena de ferită): Format din bobina L înfășurată pe bara de ferită și condensatorul variabil (45-450 pF). Împreună, acestea alcătuiesc un circuit rezonant LC. Prin modificarea capacității condensatorului variabil se selectează frecvența postului de radio dorit. Poziționarea fizică a bobinei pe bara de ferită modifică inductanța acesteia, servind la alinierea grosieră a benzii.
- Demodularea (Detecția): Priza de la spira 7 trimite semnalul de înaltă frecvență selectat către o diodă detectoare de semnal mic (EFD 108). Dioda redresează semnalul de radiofrecvență, iar un condensator de filtrare (neexplicat în text, dar subînțeles în astfel de scheme) elimină purtătoarea de înaltă frecvență, lăsând doar semnalul audio (modulația de joasă frecvență).
- Preamplificarea audio: Semnalul audio recuperat este trimis către un etaj de amplificare în tensiune, unde potențiometrul de 10 kΩ acționează ca un control de volum sau ca un reglaj al reacției/polarizării pentru optimizarea câștigului.
- Etajul final (Amplificatorul de putere): Realizat cu o pereche de tranzistoare complementare (unul NPN și unul PNP) care funcționează în clasa B. Această configurație (cunoscută sub numele de etaj “push-pull”) este extrem de eficientă pentru aparate portabile deoarece tranzistoarele consumă curent din baterie aproape exclusiv atunci când există semnal audio. Ieșirea este cuplată direct sau prin condensator la un difuzor cu impedanța de 15 Ω.
Componente echivalente moderne
Pentru a reconstrui acest receptor cu piese actuale, componentele de epocă menționate sau sugerate în text pot fi înlocuite astfel:
- Miezul de ferită și sârma CuEm: Barele de ferită rotunde sau plate pentru unde medii (MW) și sârma de cupru emailat (CuEm) de 0,2 mm se pot recupera din aparate radio vechi sau se găsesc la magazinele de profil. Dimensiunile nu sunt critice.
- Condensatorul variabil (45-450 pF): Vechile condensatoare variabile cu aer sunt voluminoase și greu de găsit. Pot fi înlocuite cu condensatoare variabile moderne în capsulă miniaturală de plastic (folosite în radiourile de buzunar), conectând în paralel secțiunile de „Antenă” și „Oscilator” pentru a cumula o capacitate maximă apropiată de 400-500 pF.
- Dioda EFD 108: Era o diodă de detecție cu germaniu punctiformă, esențială în radioreceptoarele simple datorită tensiunii de deschidere foarte mici (circa 0,2 V față de 0,6 V la siliciu). Se poate înlocui cu succes cu diode cu germaniu clasice precum 1N34A, AA119 sau o diodă Schottky modernă cu barieră joasă de potențial, cum ar fi BAT85 sau BAT43.
- Tranzistoarele complementare din clasa B: În schemele originale românești se foloseau perechi precum AC180/AC181 (germaniu) sau BC171/BC251 (siliciu). Pot fi înlocuite cu perechi moderne de tranzistoare complementare din siliciu în capsulă TO-92: BC547 (NPN) + BC557 (PNP) sau 2N3904 (NPN) + 2N3906 (PNP).
- Difuzorul de 15 Ω: Difuzoarele standard actuale au o impedanță de 8 Ω. Dacă folosiți un difuzor modern de 8 Ω, se recomandă înserierea unei rezistențe de 6,8 Ω sau 8,2 Ω (la minimum 0,5W) cu difuzorul pentru a proteja tranzistoarele finale de siliciu împotriva supracurenților, deși volumul va scădea ușor.
- Alimentarea (9 V): Se poate folosi o baterie standard de 9V (tip 6F22 / block) sau un adaptor de rețea modern de 9V dotat cu filtrare foarte bună pentru a preveni zgomotul de fond (brumul de rețea)
