În ciuda avantajelor lor bine cunoscute, comutatoarele statice (realizate cu tranzistoare, tiristoare, triace etc.) nu au reușit să înlăture clasicele contactoare electromecanice, din motive lesne de înțeles. (Menționăm aici doar necesitatea – adeseori imperioasă – de a se realiza o separare galvanică bună între circuitul de comandă și cel de acționare.) Dimpotrivă, releele electromagnetice au continuat și continuă să se perfecționeze, unele dintre ele ținând chiar pasul cu evoluția explozivă a componentelor electronice bazate pe semiconductoare. Ne referim aici la releele REED, pe care le vom prezenta pe scurt în cele ce urmează.
Denumirea lor, împrumutată de la cuvântul englezesc reed, care înseamnă trestie, sugerează suplețe, elasticitate. Într-adevăr, ele mai sînt cunoscute și sub numele de întrerupătoare cu lame suple, deoarece contactele de lucru sînt efectiv montate pe niște lamele elastice, realizate dintr-un material feromagnetic. Este suficient să se creeze un câmp magnetic dirijat după axa lamelelor pentru ca acestea să se magnetizeze cu poli de nume contrar în regiunea contactelor și în consecință să se atragă reciproc, închizând contactele. La dispariția câmpului magnetic lamelele revin în poziția de repaus prin elasticitate și contactele se deschid.
Cele două (sau mai multe) lamele sînt închise într-un tub de sticlă, care le asigură montarea rigidă a capetelor și în același timp izolarea necesară. Tubul este apoi vidat pentru a preîntâmpina oxidarea contactelor și formarea arcului electric la rupere (întrerupere).
Releele REED pot funcționa la fel de bine și fără curent electric, respectiv fără bobina care să creeze câmpul magnetic. Lamelele pot fi acționate prin simpla apropiere a unui magnet permanent, observație ce deschide largi perspective de aplicabilitate practică (întrerupătoare de capăt de cursă, traductoare de poziție pentru corpurile aflate în rotație lentă – vezi antenele rotative –, traductoare de nivel etc.).
Pe baza principiului de funcționare descris (ilustrat și în cele două figuri), se realizează la ora actuală numeroase tipuri de relee REED prevăzute cu contacte simple normal deschise, normal închise sau inversoare, cu contacte multiple, cu puteri de rupere orientativ de la 0,3 VA la 100 VA și cu intensități ale curentului suportat de contacte de la câțiva miliamperi până la câțiva amperi. De asemenea, contactele pot suporta, în circuit deschis, tensiuni de la ordinul zecilor de volți până la 1000 V, având rezistențe electrice în general sub 0,1 Ω, adeseori mult mai mici. Dimensiunile tuburilor variază și ele de la un tip constructiv la altul (orientativ, lungimi de 1–5 cm și diametre de 2–6 mm).
În forma finită, cu bobina înfășurată în jurul tubului (și întreg ansamblul înglobat în material plastic), un releu REED poate ajunge la dimensiunile cunoscute ale unui circuit integrat în capsulă DIL 14. Ba chiar și sînt încapsulate similar, cu terminale pentru bobină și pentru contactele de lucru, putând fi plantate pe circuitul primit sau montate în socluri pentru circuite integrate.
Constructorul indică pentru fiecare model numărul de amperispiră necesari pentru acționare fermă și eventual furnizează și magneții permanenți pentru funcționare în varianta fără curent.
Tensiunile de lucru (aplicate bobinelor) pot avea valori de 5 V, 12 V, 15 V, 24 V, 48 V etc., ca la releele obișnuite. Modelele de 5 V, zise „compatibile”, sînt realizate în ideea acționării lor cu ajutorul circuitelor integrate obișnuite. Ele au rezistența bobinei de cca 500 Ω, „anclanșează” ferm la un curent de cca 7,5 mA și eliberează contactele la un curent sub 2 mA.
Adeseori bobina are montată în paralel o diodă pentru protecție
