
În cele ce urmează este descrisă schema și modalitatea de realizare a unui generator de bare, extrem de simplu, pentru depanarea televizoarelor.
Primul oscilator lucrează într-o gamă de frecvențe variabilă (condensatorul Cv), limita fiind cuprinsă între 30MHz și cca. 70-80MHz. Pentru gama de frecvențe până la 200MHz se folosesc armonicile, atât cât este necesar de a se acoperi cele 12 canale Tv.
Modularea undei purtătoare se face cu ajutorul unui montaj de J.F. (joasă frecvență) echipat cu T2. În funcție de frecvența acestui etaj se obțin bare verticale sau orizontale.
Bobinele L1, L2 se vor bobina cu sârmă din cupru argintat și având un diametru de cca. 18-20mm.
L1 = 4 spire cu diametrul de 1mm CuAg
L2 = 2 spire cu diametrul de 1mm CuAg
L1 = 4 spire cu diametrul de 1mm CuAg
L2 = 2 spire cu diametrul de 1mm CuAg
Pentru alimentare se folosește o baterie de 9V.
Transformatorul Tr1 se realizează pe o oală de ferită cu diametrul de 14-16mm sau pe o tolă de mici dimensiuni.
Primar = 75 spire cu diametrul de 0,07mm CuEm
Secundar = 750 spire cu diametrul de 0,07mm CuEm
Primar = 75 spire cu diametrul de 0,07mm CuEm
Secundar = 750 spire cu diametrul de 0,07mm CuEm
Dacă generatorul realizat cu T2 nu funcționează, se va inversa una din legăturile transformatorului Tr1.
Întrerupătorul K este cel al potențiometrului. La capetele potențiometrului se culege semnalul necesar depanării circuitelor de J.F. din radioreceptoare și televizoare. Cu acest montaj se pot face depanări și la schimbătoarele de canale (rotatoare), etajelor de frecvență intermediară, cale comună și detecție video etc.






