În revista Tehnium 5/1979 al revistei noastre a fost prezentată construcția unui fotoreleu destinat iluminării de veghe pe timp de noapte a holurilor de trecere, a camerelor de copii etc. Alăturat propunem o nouă variantă a acestui montaj, obținută prin înlocuirea tranzistorului final cu un tiristor.
Din schema electrică (fig. 1) se observă că principiul de funcționare este același: becul L iluminează atunci când fotodioda FD se află în întuneric, respectiv se stinge când fotodioda este iluminată natural sau artificial. Pragul de sensibilitate este reglabil din potențiometrul P.
Tiristorul poate fi de orice tip, având curentul nominal cuprins între 1 și 10 A și tensiunea maximă anod-catod de peste 50 V.
Alimentarea se face cu tensiune pulsatorie obținută prin redresarea în punte (D1-D4) a tensiunii alternative din secundarul transformatorului Tr. Montajul nu admite filtrarea tensiunii redresate.
Pentru a comanda un bec de 6 V / 0,4 A (de la farul de bicicletă) s-a utilizat un transformator cu secțiunea miezului de cca 5,5-6 cm², având 2000 de spire CuEm 0,18 mm în primar și 100 de spire CuEm 0,59 mm în secundar (transformatorul de ieșire-sunet de la televizoarele “Rubin”).
Diodele din puntea redresoare pot fi de tip 1N4002-1N4007, F307-F407 etc. Puntea se cablează separat și se montează de preferință cu diodele “în picioare”, pentru o răcire mai eficientă prin autoventilație.
Experimentarea montajului se face la sursa de tensiune ce urmează să-l echipeze. Reglajele necesare constau în alegerea valorilor pentru rezistențele R2 și R5 și eventual pentru potențiometrul P. Mai întâi se montează tiristorul, becul, R4, R5 (orientativ 510 Ohm – 1 kOhm) și tranzistorul T2, făcând legăturile la sursă. Becul va rămâne stins. Apoi se polarizează baza lui T2, montând între ea și minus o rezistență de cca 200 kOhm. Becul trebuie să se aprindă și să lumineze normal. În caz contrar se ajustează valorile R2 și R5, având grijă ca tensiunea la bornele becului să nu depășească valoarea nominală înscrisă pe el.
Revenind la schema de principiu, se intercalează R3 între baza lui T2 și R2, apoi se montează T1, R1, FD și P. Ținând fotodioda în întuneric total, becul trebuie să lumineze normal (se reglează din P și eventual din R2). În condiții de iluminare normală a încăperii și implicit a fotodiodei (lumină de zi sau artificială), becul L trebuie să fie stins complet.
Fotodioda poate fi de orice tip, eventual chiar un fototranzistor sau o fotocelulă. Desigur, montajul se adresează acelor constructori care posedă un astfel de dispozitiv.
În fig. 2 se dă o variantă de cablaj la scara 1:1.
Cutia în care se introduce aparatul va fi prevăzută cu găuri de aerisire. Fotodioda se montează pe capac, iar soclul becului pe peretele frontal, având grijă ca lumina emisă de bec să nu ajungă direct pe fotodiodă.
Consumul montajului de la rețea este de cca 20-25 mA cu becul aprins și de numai 5 mA cu becul stins, deci cu totul nesemnificativ în comparație cu al unui bec de rețea.
