O schemă simplă de testare a triacelor destinate să funcționeze la tensiunea de 220 V a rețelei este reamintită în figura 1. Desigur, procedeul poate fi și aplicat efectiv în diverse montaje de comutație-automatizare, reducând substanțial numărul componentelor implicate cu avantaje evidente, dar și cu unele neajunsuri, care însă în numeroase situații practice pot fi trecute cu vederea sau acceptate ca un compromis convenabil.
Circuitul principal al triacului, T1—T2 („catod”—„anod”) este înseriat, ca de obicei, cu priza A—B a rețelei și cu consumatorul RS dorit (figurat aici printr-un bec). O siguranță fuzibilă adecvată a fost prevăzută mai mult pentru conformitate.
Pe baza principiului cunoscut de funcționare, triacul va amorsa pentru fiecare semialternanță a tensiunii de rețea, cu condiția ca între terminalele poartă (G) — „catod” (T1) să se injecteze un curent suficient de mare. Această condiție este îndeplinită prin apăsarea butonului (tastei) T, când circuitul G-T1-rețea-RS se închide prin rezistența de limitare R. În acest aranjament, cu rezistența R conectată la terminalul T2, se preîntâmpină polarizarea triacului în cadranul IV, unde numeroase tipuri de fabricație au funcționarea negarantată și, oricum, sunt mult mai puțin sensibile.
În mod uzual, triacele de putere medie (6—10 A) au curentul de amorsare de poartă de ordinul zecilor de miliamperii, deci pentru rezistențe R de cca 200—270 Ohm amorsarea se va produce, prin apăsarea lui T, atunci când căderea de tensiune T2—T1 va depăși câțiva volți. Odată amorsat, triacul va conduce pe parcursul întregii semialternanțe, păstrând la bornele sale o cădere joasă de tensiune, ceea ce face ca disipația pe rezistența R să fie mică.
Un exemplu imediat de exploatare a metodei este sugerat chiar în figura 1, anume dacă tasta T este înlocuită prin contactele k, normal deschise, ale unui releu care poate face parte, de pildă, dintr-un montaj de temporizare, telecomandă etc.
În încheiere, o mențiune utilă, mai ales pentru amatorii care nu posedă un triac adecvat: procedeul de comandă descris poate fi aplicat și tiristoarelor (bineînțeles, care au tensiunea nominală de lucru de cel puțin 400 V), cu condiția de a redresa în prealabil tensiunea alternativă a rețelei, așa cum se arată în figura 2.
