Mașinile teleimprimator sunt mult prea complexe, ele neputând fi construite de către radioamatori. În schimb, pot fi procurate de la diversele servicii de telecomunicații ca aparate scoase din uz, prin radioclubul central.
În momentul în care noul venit în RTTY reușește să-și procure o mașină telex, în mod sigur se va afla în fața a numeroase probleme.
La noi în țară se găsesc mașini de fabricație R.D.G. produse de firma RFT. Tipurile mai comune sunt T51 și T65 (cu coală sau cu bandă). Cele cu bandă prezintă inconvenientul că nu pot folosi comenzile de LF și CR (line feed — avansul rândului și, respectiv, carriage return — întoarcerea carului), care însă sunt prevăzute pe tastatură. În orice caz, trebuie ținut cont la transmitere de acest lucru și la intervale de aproximativ 60-70 de caractere, apăsate pe rând cele două clape, pentru a întoarce carul corespondentului cu care lucrăm. În caz contrar, îi vom crea probleme serioase, deoarece, de multe ori, el nu are posibilitatea să-și întoarcă singur carul. Menționăm că o mașină cu car are 76 de caractere pe un rând.
Mașinile T51 prezintă un cablu de racordare la rețea și un al doilea pentru rețeaua telegrafică. Acesta din urmă are patru fire ce merg la un ștecher de un tip special. Se racordează mașina la rețea (înainte însă se va verifica pe eticheta de la motor dacă tensiunea este corectă). În acest moment, motorul începe să se rotească și se manifestă un zgomot puternic, sacadat, datorat mecanismelor în mișcare. La mașinile de tip T65 acest zgomot este mai redus.
În continuare se vor identifica firele de lucru ale mașinii. Se va folosi un ohmmetru și se va măsura prin permutări rezistența între cele patru fire luate câte două (cu mașina oprită). Se vor identifica cele două fire care prezintă scurtcircuit total (zero ohmi) ca fiind contactele emițătorului. Celelalte două fire rămase reprezintă bobina electromagnetului cititor și prezintă o rezistență de câteva sute de ohmi. Se reintroduce mașina în priză și se aplică o tensiune de 12 V pe firele identificate ca fiind ale electromagnetului cititor. Dacă totul este în regulă, țăcănitul sacadat va înceta și se va auzi doar zgomotul uniform al motorului. Apoi se vor înseria firele emițătorului cu firele electromagnetului și cu bateria de 12 V (polaritatea nu are importanță). Din nou zgomotul sacadat trebuie să dispară. La apăsarea unei clape a tastaturii, pe hârtie va trebui să apară caracterul respectiv. Se vor folosi caracterele R și Y (litere de test în telex) ce vor fi transmise în șir unul după altul și se va manevra pârghia gradată din dreapta sus a mașinii. Dacă mașina recepționează corect șirul de RY pe 80 la sută din cursa pârghiei înseamnă că este corect reglată și unsă. În caz contrar, trebuie apelat la un specialist. Oricum, chiar și la o cursă de 40 la sută ea este folosibilă. Pârghia se va fixa la mijlocul dintre extremele la care nu mai recepționează corect.
Pasul următor este acela de a regla viteza motorului, în cazul în care este de tipul cu governor. Pe axul motorului, spre stânga lui, se află o roată cu niște marcaje albe și o rotiță randalinată cu un șurub. Rotița va fi prinsă cu o mână (în timpul mersului) și cu cealaltă se va roti de șurub. Prin înșurubare, viteza crește, și invers. Pentru reglaje pe viteza de 50 Bauds există un diapazon special ce poate fi eventual procurat de la un serviciu de întreținere a acestor mașini. Viteza va trebui să fie puțin mai mică decât cea dată de diapazon (se va deșuruba șurubul de reglaj cu aproximativ 5 ture).
O altă metodă de reglare a motorului este cea stroboscopică. Se va lipi o bandă lată de maximum 1 cm de culoare deschisă (albă sau argintie) radial pe discul motorului. Se pornește motorul într-o cameră iluminată fluorescent. Pe disc va apărea o formă de elice, care, dacă viteza este corectă, va staționa. În caz contrar, se va roti șurubul de reglaj până la obținerea condiției de mai sus. Apoi se va deșuruba șurubul cu aproximativ 5 ture pentru aducerea la viteza de 45 Bauds.
În ultimă instanță, reglajul poate fi făcut și „din mers”, prin recepționarea unor radioamatori din bandă, dar acest lucru nu poate fi făcut decât după construirea adaptorului. De aceea este recomandabil a nu se umbla la regulatorul centrifugal decât după construirea adaptorului, deoarece mașinile sunt, în general, gata reglate pe 50 Bauds.
Ca întreținere, este bine ca din când în când (la o lună) să se ungă din abundență cele două fricțioane de pâslă (un fel de ambreiaje) și mai ales cel din dreapta spate, care lucrează la o turație mai ridicată. Se va folosi numai ulei pentru mecanisme fine.
SISTEME DE ACORD
În general, este ușor să recunoști o emisiune RTTY „după ureche”, dar este foarte dificil să acordezi Rx-ul stației pe o emisiune RTTY cu precizia cerută de T.U. (+/- 30 Hz) atunci când acesta din urmă nu este prevăzut cu un dispozitiv oarecare de acord. Orice tentativă de a lucra în RTTY cu un T.U. care nu are prevăzut un sistem de acord va fi urmată de pierderea unei mari cantități de hârtie și de timp.
Au fost imaginate mai multe sistem de acord care, în funcție de complexitatea schemei, dau o cantitate mai mică sau mai mare de informații privind starea acordului. În general, în schemele date în numărul trecut al revistei au fost prevăzute sisteme de acord, dar problema este atât de vastă încât am considerat util să o aprofundăm și prin prezentarea altor sisteme ce pot fi adaptate la diferite T.U.-uri.
Cel mai simplu sistem folosește ca indicator de acord un LED care este comandat de la ieșirea TTL a T.U.-ului (fig. 1). Pe o purtătoare nemodulată, dacă acordul este corect, LED-ul va fi aprins. În timpul recepției unui semnal RTTY, LED-ul va clipi în ritmul semnalelor recepționate. Sistemul poate fi completat cu un osciloscop cu care se va urmări semnalul din punctul A. În acest punct semnalele au o amplitudine de aproximativ 3,5 V. Baza de timp a osciloscopului se fixează pe poziția 20 ms/div. În aceste condiții se poate recunoaște ușor o emisiune distorsionată de una corectă, cu un oarecare antrenament.
O dezvoltare a sistemului cu LED este prezentată în fig. 2. Dispozitivul folosește trei LED-uri cu ajutorul cărora se poate observa în orice situație starea semnalului recepționat. Pe poziția acordului optim, în regim dinamic, LED 2 va fi aprins în permanență, în timp ce LED 1 și LED 3 vor clipi alternativ, în ritmul semnalelor RTTY. Sistemul se adaptează la T.U. de tipul „două tonuri” cu filtre separate pentru „mark” și „space”. El se va conecta la ieșirile de „mark” și, respectiv, „space” ale T.U.-ului.
O altă metodă este aceea care folosește un microampermetru. În principal există două metode de conectare. Prima (fig. 3a) este adaptabilă mai ales la sistemele cu PLL și discriminator, iar a doua, la sisteme cu două tonuri. La schema din fig. 3a, în timpul recepționării unui semnal RTTY, acordul corect este indicat de o oscilare ușoară a acului indicator al microampermetrului într-o zonă situată la jumătatea cadranului. Când se recepționează tonul de „space”, acul indicator se deplasează spre unul din capetele cadranului (în funcție de sensul de conectare al microampermetrului). Potențiometrul P2 se reglează astfel încât, fără semnal, acul indicator să se afle la jumătatea cadranului. Din P1 se reglează excursia maximă a acului indicator către cele două capete ale cadranului.
La schema din fig. 3b, acordul corect este indicat de un maxim stabil, același atât pentru cazul când se recepționează un semnal RTTY, cât și pentru recepționarea tonului de „space”. Pentru o funcționare corectă, trebuie ca nivelurile de la ieșirile celor două filtre să fie egale. Potențiometrul P se reglează astfel încât maximumul să se afle undeva la 80 la sută din indicația maximă posibilă pe cadranul instrumentului.
În final, este prezentat un sistem aplicabil în cazul T.U.-urilor cu două tonuri, prin utilizarea unui osciloscop. Osciloscopul ce va fi folosit trebuie să aibă accesibilă și intrarea amplificatorului pentru deplasarea spotului pe orizontală. Modul de conectare este arătat în fig. 4. Se presupune că nivelurile semnalelor la ieșirea filtrelor sunt egale.
În cazul unui acord corect, imaginea obținută pe ecranul osciloscopului trebuie să aibă forma din fig. 5a, iar unghiul va avea 90°. Când unghiul este diferit de 90° (fig. 5b), înseamnă că emisiunea corespondentului are o deviație diferită de 170 Hz. Când corespondentul „reclamă” că emisiunea sa are o deviație incorectă, cauza trebuie căutată în T.U.-ul propriu, unde diferența dintre frecvențele centrale ale celor două filtre este posibil să nu fie de 170 Hz.
Fading-ul selectiv va arăta pe ecranul osciloscopului ca în fig. 5 c și d.
Un dezacord va face ca ambele elipse să se rotească simultan spre stânga sau spre dreapta, în funcție de sensul dezacordului, concomitent cu o reducere a amplitudinii lor (fig. 5 e). Unghiul dintre axele celor două elipse va rămâne în continuare de 90°.
Această ultimă metodă este una dintre cele mai sigure, fiind folosită și în sistemele profesionale de comunicații telegrafice prin radio.
