RevisteTehnium

Automat de lumina

Articol publicat in revista Tehnium 12/70

 

Este într-adevăr necesară cuplarea automată a iluminării? Nu reprezintă un lux sau, poate, chiar o gratuitate?

În cazul iluminării exterioare a unei curți, a unei grădini sau chiar a intrării într-un apartament întunecos — a unui vestibul, hol, coridor etc — unde se face simțită nevoia unei iluminări naturale, fără îndoială că existența unui astfel de automat (vezi schema alăturată) se dovedește utilă, iar instalarea deloc complicată.

Urmărind schema, se observă că ea cuprinde un amplificator de curent continuu equipat cu doi tranzistori EFT-323, care acționează releul R cu contacte normal închise. Prin contactele releului R se alimentează de la rețea becul sau becurile care iluminează locul dorit. Primul tranzistor lucrează ca repetor pe emitor, în emitor fiind conectată joncțiunea bază-emitor a tranzistorului următor. În circuitul de bază al primului tranzistor se folosește o fotorezistență (de exemplu, tipul de fabricație sovietică FS-K1) în calitate de traductor.

La întuneric fotorezistența are o rezistență mare, de ordinul a 0,5… 1 MΩ. Atunci curentul de bază al primului tranzistor este redus, la fel curentul său de emitor egal cu curentul de bază al tranzistorului al doilea. Prin urmare, curentul de colector al tranzistorului al doilea, deși este de β ori mai mare decît curentul de bază, nu depășește 3… 4 mA, ceea ce este insuficient pentru acționarea releului R de 10 mA.

În această situație releul rămîne cu contactele normal făcute și becul iluminează.

Dacă fotorezistența este iluminată, rezistența sa scade la 70… 100 kΩ și curentul de colector al primului tranzistor crește. El este limitat de prezența rezistenței de 4,7 kΩ din colectorul tranzistorului. Aceasta duce la o creștere la 20… 30 mA a curentului de colector al tranzistorului al doilea și la acționarea releului, care întrerupe alimentarea becului.
La scăderea iluminării curentul de colector scade și releul nu mai atrage, deci becul se aprinde.

Alimentarea este asigurată de un mic redresor compus dintr-un transformator de rețea cu miezul de 1–2 cm² și două diode EFD-108.

Înfășurarea secundară va avea 2 x 20 V. Pentru ca acționarea să se facă mereu la aceeași iluminare, tensiunea redresată este stabilizată cu două diode Zenner de tip DZ-309 legate în serie. Filtrarea este asigurată de cei doi condensatori de 100 μF/50 V.

Totul, cu excepția becurilor de iluminat, se montează într-o casetă cu dimensiunile 100 x 100 x 400 mm, aceasta depinzînd în primul rînd de dimensiunile releului.

De notat că această casetă, care conține și fotorezistența la care lumina trebuie să aibă acces (se va prevedea o mică fereastră), trebuie montată departe de becul de iluminat, căci altfel lumina becului va anclanșa releul, acesta va stinge becul, releul îl va aprinde din nou și pot apărea oscilații, care se traduc cu iluminarea intermitentă a becului („clipirea” becului). Fotorezistența va trebui acționată doar de iluminatul natural, de lumina zilei și se va dispune caseta în apropierea ferestrelor în cazul utilizării automatului pe coridoare. Pragul de acționare se poate modifica fie electric, modificînd tensiunea redresorului prin utilizarea altor tipuri de diode Zenner, fie, mai simplu, prin obturarea parțială a ferestrei fotodiodei. De exemplu, utilizînd 16 V tensiune de lucru cu două diode DZ-308, aparatul va fi mai puțin sensibil la lumină și timpul cît becul stă aprins va crește.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

back to top