RECEPTOR SINCRODINĂ PENTRU BANDA DE 80 m

Aparatul prezentat în continuare permite recepția emisiunilor SSB și CW din banda de 80 m. Sensibilitatea este mai bună de 1 μV, depinzând în mare măsură de calitatea montajului și a componentelor utilizate. Receptorul este util începătorilor pentru a se familiariza cu traficul, dar și radioamatorilor consacrați, pentru controlul emisiei, reglaje etc.

Principiul de funcționare este cunoscut radioamatorilor și se bazează pe mixarea directă a semnalului recepționat cu semnalul unui oscilator local având frecvența identică cu cea a purtătoarei suprimate la emisie. Rezultă spectrul vocal ce trebuie amplificat la nivelul necesar unei audiții optime.

Schema electrică are în componența sa patru etaje: amplificatorul de radiofrecvență (T1), demodulatorul CW-SSB (CI-1), oscilatorul variabil — VFO (T2, T3) și amplificatorul de audiofrecvență (CI-2).

Amplificatorul de radiofrecvență este realizat cu tranzistorul T1. Conexiunea bază comună este avantajoasă în acest caz deoarece realizează adaptarea între antenă și circuitul acordat (L1, C2, Cv). Bobina L1 se realizează pe un miez folosit în etajele de frecvență intermediară ale receptoarelor industriale. Ea conține 10 spire din CuEm cu diametrul de 0,2…0,25 mm. Bobina, împreună cu C2 și o secțiune a condensatorului variabil Cv, rezonează în banda 3,5—3,8 MHz.

Mixerul (demodulatorul CW-SSB) primește semnalul amplificat prin intermediul tranzistorului T1. Etajul este realizat cu ajutorul circuitului integrat TAA661, utilizat curent în calea de sunet a receptoarelor TV ca demodulator de semnal modulat în frecvență. În cazul de față are rolul de detector de produs.

Oscilatorul local (VFO) furnizează semnalul necesar reintroducerii purtătoarei suprimate. Conține două tranzistoare (T2, T3) și este un montaj tipic de oscilator Clapp. Tranzistorul T3 lucrează ca repetor-separator între oscilator și mixer. Semnalul necesar circuitului integrat CI-1 este preluat de la VFO prin intermediul unui divizor rezistiv, ceea ce duce la o influență mică între aceste două etaje. Bobina L2 are aceleași date cu L1. Condensatorul variabil Cv poate fi de orice tip, cu minimum două secțiuni de câte 500 pF.

Amplificatorul audio preia semnalul de la etajul de mixare și îl amplifică în vederea ascultării acestuia în difuzor. Conține un amplificator integrat de tipul TBA790T sau TCA150T. Volumul se reglează cu ajutorul potențiometrului P, iar amplificarea se fixează prin intermediul rezistenței R13. Nu se recomandă o scădere exagerată a valorii acesteia, existând pericolul autooscilațiilor și al creșterii exagerate a zgomotului.

Pentru testarea montajului sunt necesare următoarele aparate: avometru, frecvențmetru, generator de semnal și osciloscop.

Mai întâi se verifică atent corectitudinea realizării montajului și eventualele scurtcircuite. Apoi se alimentează numai etajul de audiofrecvență, rezistoarele R2, R4, R5 și condensatoarele C5, C13 și C15 fiind deconectate din montaj.

La intrarea amplificatorului, între R12 și masă se conectează generatorul de audiofrecvență prin intermediul unui condensator de 1 μF. Frecvența generată va avea 1 kHz și amplitudinea de 10…15 mV. Dacă tensiunea la bornele difuzorului depășește 0,5 V, iar forma de undă este sinusoidală, înseamnă că amplificatorul funcționează corect. Forma semnalului se vizualizează cu osciloscopul conectat în paralel pe difuzor, care poate fi înlocuit cu o rezistență de 6 Ω / 5 W.

Următoarea etapă constă în punerea în funcțiune a oscilatorului. Se conectează R5 în montaj și se măsoară tensiunea între masă și colectorul tranzistorului T3, care trebuie să fie de cca 8,2 V. Osciloscopul se conectează în paralel pe rezistența R11. Se verifică forma sinusoidală a semnalului. Dacă se observă o limitare sus sau jos, se acționează asupra valorii rezistenței R7. Dacă există o limitare simetrică, se mărește valoarea lui R6. În paralel cu R11 se conectează frecvențmetrul și se verifică acoperirea benzii de 3,5—3,8 MHz cu o rezervă de 20—30 kHz la ambele capete. Reglajul se efectuează din miezul bobinei L2. Dacă acoperirea este prea largă, se micșorează valoarea lui C7 și invers.

Testarea mixerului se realizează fără alimentarea amplificatorului de radiofrecvență. Se conectează în montaj rezistorul R4 și condensatoarele C13 și C15. Pe intrarea mixerului (pin 12) se conectează generatorul printr-o capacitate de 10 pF. Oscilatorul local se fixează pe o frecvență Fo din mijlocul benzii, iar generatorul pe Fo+1 kHz sau Fo-1 kHz, cu amplitudinea de 10—20 μV. Din potențiometrul P se reglează volumul în vederea audiției unui ton de 1 kHz, rezultat din „bătaia” celor două frecvențe (VFO și generator).

La testarea amplificatorului de radiofrecvență se urmărește amplificarea și alinierea cu oscilatorul. Se introduce R2 în montaj, se cuplează generatorul la borna de antenă și osciloscopul la capătul dinspre R3 al condensatorului C5. Frecvențmetrul se conectează în paralel cu R11. Alinierea constă în obținerea unei amplificări maxime la orice frecvență din domeniul 3,5—3,8 MHz. Acest lucru se realizează din reglaje succesive ale miezului bobinei L1 și eventuala modificare a valorii condensatorului C2.

În final se cuplează generatorul la antenă și osciloscopul în paralel pe difuzor. Se efectuează retușuri ale alinierii și se controlează sensibilitatea. Dacă aceasta din urmă este de peste 2 μV, la un raport semnal/zgomot de 10 dB, se mărește amplificarea etajului final sau se schimbă mixerul sau T1.