RevisteTehnium

Schimbare sensului de polaritate cu polaritatea

Articol publicat in revista Tehnium 11/76

 

La electromotoarele de curent continuu care au statorul şi rotorul bobinate, cu excitația legată în serie, sensul rotației nu se schimbă la schimbarea polarității. Pentru a obține o schimbare de sens trebuie inversate capetele bobinei de excitație sau legăturile periilor de la care se alimentează rotorul. Acest fapt îngreunează folosirea aces-tor motoare pentru telecomandă. În acest caz, schimbarea operativă a sensului de rotație este o cerință obligatorie. Cu ajutorul unui artificiu indicat în figura alăturată se ajunge la o soluție simplă, care permite schimbarea sensului rotației, inversând polaritatea la bornele de alimentare a electromotorului. Diodele D1-D2-D3-D4 se conectează conform indicațiilor din figură. Tipul diodelor folosite se corelează cu tensiunea de alimentare și curentul debitat de electromotor.

Condensatoarele montate în paralel pe diode protejează împotriva impulsurilor de tensiune tranzitorii care ar putea străpunge diodele. În funcție de motorul folosit, aceste condensatoare vor avea o valoare între 20 şi 200 nF. Analizând schema, se vede că sensul curentului în excitație se păstrează la schimbarea polarității, datorită diodelor D1-D4 într-un sens, respectiv D3-D2 la polaritatea inversă. Sensul de rotație al motorului se va schimba datorită inversării polarității curentului care alimentează rotorul. Montajul se pretează pentru a fi folosit la telecomanda rotirii unei antene sau la miniautomatizări.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

back to top