Propunem spre experimentare constructorilor începători un releu capacitiv foarte sensibil, cu posibilități de utilizare în diverse miniautomatizări, în sisteme de avertizare etc.
Montajul este alcătuit din două blocuri funcționale, despărțite în schema din figură printr-o linie punctată: un oscilator de radiofrecvență (tranzistorul T1 cu piesele aferente) și un comutator electronic compus din triggerul Schmitt T2–T3 și tranzistorul de putere T4, a cărui joncțiune emitor-colector se află în serie cu consumatorul comandat, Rs.
Alimentarea se face de la o sursă stabilizată de 9–12 V / 0,5 A, eventual de la baterii sau acumulatori. Consumatorul comandat poate fi un bec de semnalizare, o sonerie, o sirenă electronică etc., care să admită alimentarea cu tensiune continuă de 9–12 V la un curent sub 0,5 A. În cazul utilizării ca sarcină a unui releu (pentru acționări de putere), în paralel pe bobina acestuia se va monta o diodă în opoziție (F 407 etc.) pentru protejarea tranzistoarelor.
Experimentarea montajului se începe cu comutatorul, realizând porțiunea schemei din dreapta liniei punctate. Se alimentează cu 9–12 V, conectând la ieșire un consumator de 0,4–0,5 A (de exemplu, 5 becuri de 12 V / 0,1 A în paralel). Se reglează potențiometrul P2 astfel ca tensiunea pe consumator să devină practic nulă. Tranzistorul T2, fiind polarizat în bază prin grupul R4–P2, va conduce, blocându-l pe T3. În consecință, nici T4 nu va conduce, având în bază potențialul negativ aplicat de divizorul T3 (blocat) – R7.
Deconectând apoi pe R4 din baza lui T2, pe consumator trebuie să cadă întreaga tensiune de alimentare (minus pierderea de cca 0,7 V pe tranzistorul serie). Dacă tensiunea pe sarcină este mai mică, se reduce valoarea lui R5 (până la 18–20 kΩ). Se conectează din nou R4 în baza lui T2 și se reglează P2, dacă este cazul, astfel ca tensiunea pe sarcină să fie aproape nulă.
Cu aceste reglaje, comutatorul electronic este gata. El se află în poziția „blocat”, putând fi deschis prin aplicarea unui potențial pozitiv în baza lui T2. De exemplu, se poate face proba prin conectarea unei rezistențe de 1–5 kΩ între baza lui T2 și plusul alimentării; pe sarcină trebuie să apară brusc tensiunea de alimentare.
Cealaltă parte a montajului o constituie oscilatorul de radiofrecvență cu tranzistorul T1 (EFT 319, IT 403 etc.). Condensatorul C3 este un trimer cu valoarea maximă de 25–30 pF. Bobinele L1–L2 sunt realizate pe o carcasă din plastic cu diametrul de 9–10 mm, prevăzută cu miez de ferită reglabil. L1 conține 22–26 spire, iar L2 are 4–5 spire, ambele cu conductor CuEm 0,3 mm. Bobinarea se face spiră lângă spiră, L2 fiind în continuarea lui L1 sau peste L1.
După realizarea oscilatorului se face legătura la comutator prin condensatorul C5, se conectează ca sarcină un bec de 12 V / 0,1–0,2 A și se alimentează montajul. Dacă oscilatorul funcționează, căderea de tensiune pe grupul R1–P1 din emitorul tranzistorului T1 este suficientă pentru a menține în conducție pe T2, deci pentru a menține comutatorul blocat (becul stins). Pentru aducerea în oscilație a tranzistorului T1, se reglează trimerul C3, miezul bobinei și eventual valoarea lui R3. Din potențiometrul P1 se ajustează sensibilitatea, adică pragul de la care se comandă comutatorul. Dacă tranzistorul nu poate fi adus în oscilație prin aceste reglaje, se vor inversa între ele capetele bobinei L2.
Regimul de oscilație este foarte critic, putând fi blocat prin simpla apropiere a mâinii de „antena” A, care este provizoriu o bucată de conductor neecranat de 25–30 cm lungime (eventual având capătul în contact cu un obiect metalic mic). Prin apropierea mâinii de firul A, capacitatea electrică a corpului nostru modifică frecvența proprie a circuitului oscilant C3–L1, scoțând astfel circuitul din condiția de oscilație.
În final, montajul va fi obligatoriu introdus într-o cutie metalică prevăzută cu orificii pentru reglarea potențiometrului trimer P1, a condensatorului C3 și a miezului bobinei (cu șurubelniță). Potențiometrul P2 poate fi suprimat prin alegerea unei valori adecvate pentru R4. „Antena” va fi o placă metalică montată în locul dorit (de exemplu, broasca de la o ușă), conectată la montaj prin cablu ecranat. Reglajele definitive se fac după instalarea montajului și a senzorului.
